Oana Ursache
6 de dic. de 2017

Limbă. Cultură. Civilizație.

0 comentarios

Editada: 6 de dic. de 2017

Photo credit@ Cătălina Flămînzeanu

 

România în lume sunt toți cei care, de-a lungul vremurilor, din motive istorice sau personale, au fost nevoiți, au fost forțați, sau au ales să locuiască în afara granițelor României. Interesul nostru se manifestă, evident, în cunoașterea realităților tuturor acestor comunități, dar și în stabilirea de strategii de păstrare a identității românești în străinătate.

Dacă în ceea ce privește cultura română și specificul ei național, discuțiile se pot amplifica la infinit, în cazul limbii, lucrurile sunt cu mult mai clare. Cu condiția să o vorbim corect și mai ales cei care locuim în străinătate să încercăm să o protejăm de influiențele celei de-a doua limbi achiziționate.

 

Tema 1

Nu milităm pentru puritatea limbii, și mai ales, nu credem că putem accepta cu mândrie împrumuturile din engleză în româna vorbită în România, în același timp în care ironizăm limba română vorbită de românii care locuiesc în alte state europene. Râdem de românii care au achiziționat în mai puțin de 1 an limba statului în care locuiesc și muncesc, și care se întorc în țară și ”contaminează” limba maternă cu împrumuturi din limba străină. Puriștii din țară ar trebui să stabilească de ce este nobil să folosim la fiecare 5 cuvinte românești un cuvânt englezesc, dar este inadmisibil să introducem structuri din italiană sau spaniolă. Englezismele se așează confortabil în limbă, eliminând varianta semantică românească, colorând și monopolizând limbajul elitelor, și de ce acest cuvânt este purtător al unei aristocrații culturale aproape, înlocuind supremația franțuzească. Dar nu acceptăm italienismele și spaniolismele, care, dimpotrivă, par să demonstreze un regres civilizatoriu. Un căpșunărism.

Limba este un organism viu, care nu are cum să nu se ”inspire” din limbile cu care vine în contact. Pe de altă parte este destul de conservatoare și ea singură știe când este cazul să adopte un termen și când să renunțe la altul. Uzul este cel care ar trebui să determine condițiile în care un termen străin intră în dicționarul românesc.

Limba română are mare nevoie de deschidere, așa cum are întreaga cultură și civilizație românească. Această ”alterare” nu este decât un binevenit semn de universalizare și de îmbogățire a lexicului,

 

Tema 2

Pledoaria pentru o libertate a colorării limbajului prin folosirea structurilor sau lexicului din a doua limbă învățată sau folosită, nu are justificare în contextul predării limbii române ca limbă străină. Limba pe care o predăm este limba normată, intactă, ”nealterată”. Este foarte greu pentru cei care locuiesc în străinătate să își păstreze puritatea limbii și să elimine influențele limbii de împrumut. Este dificil să elimini rumañolul, când, locuind în Spania și folosind mai tot timpul limba spaniolă, trebuie să treci la o radicală schimbare de cod în timpul orelor de română.

Efortul este esențial. Nu ne putem permite jocul dintre cele două limbi, care îi vor descumpăni și zăpăci pe copii.